Agricultura din perioada comunistă: U...
19
0

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Copiați link-ul

Agricultura din perioada comunistă: Un exemplu clar de ineficiență economică

icon.png
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest

Perioada domniei lui Nicolae Ceaușescu estelăudată de unii analiști și de mulțime pentru realizările dindiferite domenii, România socialistă fiind un stat mândru șiînfloritor. Orice român de pe stradă știe și este convins căînainte de 1989 era o agricultură avansată, întemeiată pe celemai recente cuceriri ale științei. Era un adevărat grânar alEuropei și se putea hrăni o populație de 80 de milioane delocuitori. Comunismul a făcut mult bine poporului român, dar totula fost distrus după evenimentele sângeroase din decembrie 1989 decătre cei ce l-au ucis pe Nicolae Ceaușescu. Aceste credințepopulare sunt adânc imprimate în creierul mulțimilor și se repetăcu o tărie mistică în câteva idei.

Anuarulstatistic al statului comunist vine să prezinte datele oficiale,acceptate de regim, și situația este complet diferită. Româniaera un interesant cultivator de cereale și producția în anul 1984a fost de 23.578.500 t, echivalentul unei tone pentru fiecarecetățean al patriei socialiste. Teoretic, era mult mai mult decâtnecesarul pentru alimentație și pentru însămânțări, deci n-arfi fost nevoie de introducerea cartelelor alimentare. Un alt aspecteste mult mai interesant.

Țăranii produceau în gospodăriilepersonale 2.898.300 t de cereale, ceea ce însemna 12,29% dincantitatea totală. Era un record dacă se ține cont de faptul căstatul comunist luase cea mai mare parte a uneltelor în timpulcolectivizării. Totuși, era puțin în raport cu întreagacantitate existentă în țară și se poate spune că agricultura socialistă era o formă evoluată de organizare a muncii câmpului.

Partea interesantă abia acum vine. Țăranii cooperatori recoltau depe terenurile lăsate de stat 14.226.500 t de cereale, ceea ceechivala cu 60,33% din producția țării. Totalul producției decereale de pe terenurile necolectivizate ajungea la 17.124.800 t șila un procent de 72,62%.Este mai mult decât evident că proprietatea privată putea săofere o agricultură mai performantă dacă s-ar fi reușitrealizarea unei colaborări între stat și țărani.

Omul caremuncește pentru propria familie este mult mai interesant deobținerea de recolte bune în raport cu cel ce este un simplusalariat pe moșia statului dictatorial. Dacă se ține cont de modulîn care se făcea plata în mediul rural, se poate discuta despreexistența unor sclavi moderni. Autoritățile au fost interesate săaplice atunci principiul armatelor agricole, drag propagandeicomuniste încă din opera lui Marx, și astfel au apărutdetașamentele de elevi, studenți, militari și muncitori trimișipe ogoare să strângă recoltele prin metode similare celor dinAntichitate. Combinele cu care se lăuda regimul în emisiuniletelevizate erau lăsate să ruginească prin curțile fermelor destat în numele economiei de combustibil.

Săteniiau ajuns să hrănească rudele și cunoștințele din mediul urbanși chiar să ofere produse în piețe. Autoritățile au profitat deexistența acestei rezerve de alimente și au impus cote în schimbulunor produse oferite de industrie.

Autoritățilede la București au preferat să ducă un dur război pentruînfrângerea populației rurale, conflictul numit colectivizarefiind deosebit de sângeros în perioada 1949 – 1962. Partidul unicrespecta și o altă indicație superioară: să nu fie date mijloacede producție țăranilor. Era o teză absolut normală pentru căsătenii s-ar fi îmbogățit și n-ar fi fost interesați de ideilestrăine de neam ale politrucilor regimului totalitar. Indicația segăsește în renumita directivă N.K.V.D. din 2 iunie 1947 și a fost aplicată cu o energie demnă de o cauză mai bună până lacăderea sistemului.

Satulromânesc a f

Citește mai multe!

Distribuie această știre prietenilor tăi

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Lasă un răspuns