Azi, în lume. Știrile zilei de 23 noi...
1
0

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Copiați link-ul

Azi, în lume. Știrile zilei de 23 noiembrie

icon.png
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest

DC News vă aduce cele mai importante știri din lume. Iată ce ar trebui să știi!

Mediul de securitate actual necesită modernizarea forţelor noastre armate (ministrul apărării din Bulgaria)

Ministrul interimar al apărării din Bulgaria, Dimităr Stoianov, a declarat că mediul de securitate actual, în special după invadarea Ucrainei de către Rusia, necesită măsuri radicale de modernizare a forţelor armate bulgare. Stoianov a participat la conferinţa anuală a AFSEA de la Sofia, a cărei temă este „Modernizarea armamentului şi echipamentului armatei bulgare. Restart”. Potrivit ministrului apărării, este timpul pentru o abordare responsabilă din partea tuturor instituţiilor şi pentru demararea unei modernizări reale. „Sarcina principală pe care ne-am propus-o când guvernul interimar a preluat funcţia a fost să dăm un impuls procesului. Modernizarea Forţelor Armate nu este un act unic, nu se termină cu achiziţionarea de noi tipuri de arme şi echipamente. Este, de asemenea, un proces continuu de creştere a capacităţilor de apărare în toate componentele lor – doctrine, organizare, pregătire, infrastructură, investiţii şi cadre militare”, a comentat Stoianov. La forum, au luat parte şi ministrul interimar al economiei Nikola Stoianov, precum şi şeful apărării, amiralul Emil Eftimov. „Peste 70.000 de oameni lucrează în industria bulgară de apărare, iar sectorul are o importanţă economică şi socială deosebită”, a declarat ministrul economiei. Parametrii principalelor proiecte de modernizare preconizate de Ministerul Apărării pentru perioada 2022-2026 vor fi prezentaţi în şedinţa Comisiei de Apărare a Adunării Naţionale.

Partidul lui Luiz Inácio Lula da Silva acuză partidul lui Bolsonaro că insultă democraţia

Partidul preşedintelui ales, Luiz Inácio Lula da Silva, şi-a acuzat adversarul de extremă dreaptă că a insultat democraţia, după ce acesta a contestat rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie. Partidul preşedintelui în funcţie, Jair Bolsonaro, susţine, fără a avea dovezi, că aproape 300.000 de maşini de vot au fost compromise. Un număr foarte mare de persaone se îndoiesc de modul în care se desfăşoară votul în Brazilia, ceea ce va susţine partea lui Bolsonaro, dar, în acelaşi timp, Comisia Electorală a stabilit că Lula a câştigat. Cursa a fost atât de strânsă, încât victoria obţinută nu a fost una uşoară.

Proteste au loc în Armenia, înainte de summitului OTSC

Proteste au loc la Erevan, capitala Armeniei, în ajunul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), relatează Agenţia kazahă Tengrinews.kz, cu referire la canalul de Telegram al Sota. Se mai precizează că protestatarii au venit la proteste cu portretele lui Putin şi Lukaşenko, precum şi că au purtat drapelele Ucrainei şi Statelor Unite. Într-o înregistrare video făcută publică, automobilul, în care se afla probabil ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a fost întâmpinat cu scandări virulente: ”Rusia, pleacă!”. Protestatarii au purtat drapele şi au scandat lozincie şi mesajele: ”Putin, Lukaşenko – persoane non grata”, ”Rusia, pleacă din Armenia!”, ”Rusia este inamicul!” precum şi altele. De asemenea, pe o înregistrare video de la faţa locului se pot vedea multe drapele bicolore galben-albastru ale Ucrainei şi se pot auzi cum sunt scandate sloganuri şi mesaje pro-ucrainene. După cum se menţionează într-un comunicat al Serviciului de presă al OTSC, printre problemele importante care vor fi examinate la summitul de astăzi sunt cele precum îmbunătăţirea sistemului de reacţie la crize şi măsurile comune de acordare a asistenţei Armeniei. Se preconizează adoptarea unei declaraţii şi semnarea unor documente, inclusiv unul care prevede dotarea forţelor de menţinere a păcii cu arme şi echipamente militare moderne.Miercuri, 23 noiembrie, la Erevan, va avea loc summitul OTSC, acesta va fi prezidat de premierul armean, Nikol Paşinian. Sunt aşteptaţi să participe preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, preşedintele rus, Vladimir Putin şi preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko.

Secretarul britanic de externe susţine că Londra intenţionează să îşi strângă relaţiile cu economiile emergente

Secretarul britanic de externe a declarat că Londra plănuieşte să conlucreze mai mult cu economiile emergente din Africa şi nu numai. James Cleverly a afirmat că Marea Britanie trebuie să clădească noi relaţii cu „partenerii viitorului”. Marea Britanie are aliaţii şi adversarii săi tradiţionali, dar James Cleverly doreşte să lucreze mai mult cu ţările care se află undeva, la mijloc. Aceste relaţii, susţine secretarul de externe, ar trebui să fie reciproc benefice, concentrându-se nu numai pe probleme familiare, cum ar fi comerţul şi modificările climatice, dar şi tranziţia de energie şi colaborarea în domeniul sănătăţii. Fără a menţiona Rusia sau China în mod direct, el a afirmat că există o competiţie globală de idei pe continent. Având însă în vedere că Marea Britanie şi-a redus ajutorul umanitar şi pentru dezvoltare în Africa, pe secretarul de externe îl aşteaptă un drum diplomatic lung.

Preşedinţii rwandez şi congolez urmează să poarte discuţii de pace, în Angola

Preşedintele Rwandei şi cel al Republicii Democrate Congo urmează să poarte discuţii de pace miercuri, în Angola. Tensiunile bilaterale au crescut, în urma unei ofensive în estul R. D. Congo, din partea grupului rebel M23, despre care Kinshasa susţine că este susţinut de Rwanda. Guvernul de la Kigali neagă acuzaţia.

Preşedintele Parlamentului bulgar propune o întâlnire cu omologii săi din România, Croaţia, Ţările de Jos şi Austria privind Schengen

Preşedintele Adunării Naţionale de la Sofia, Vejdi Raşidov, propune desfăşurarea unei întâlniri între preşedinţii parlamentelor Bulgariei, României şi Croaţiei cu omologii lor din Ţările de Jos şi Austria. Scopul întâlnirii este de a fi informaţi despre toate eforturile depuse şi despre pregătirea Bulgariei, României şi Croaţiei pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Vejdi Raşidov a făcut propunerea în cadrul întrevederii sale cu preşedintele Parlamentului Croaţiei, Gordan Jandrokovic, la Strasbourg. În cadrul discuţiei cu omologul său croat, Raşidov a subliniat că Bulgaria îndeplineşte de multă vreme toate condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen, iar acest lucru a fost confirmat în repetate rânduri de Comisia Europeană şi Parlamentul European. „Bulgaria este un membru onest şi loial al UE. Nu este corect ca pentru ţara noastră să se stabilească pretenţii politice suplimentare, cum nu au fost puse altor ţări”, a subliniat în mod categoric preşedintele Adunării Naţionale de la Sofia. Vejdi Raşidov şi-a exprimat încă o dată rezervele faţă de o posibilă separare a Bulgariei, României şi Croaţiei la viitorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne, de la începutul lunii decembrie.

În Indonezia echipele de salvare caută, a doua noapte consecutiv, supravieţuitori în urma cutremurului din Java de Vest

În Indonezia echipele de salvare caută pentru a doua noapte consecutiv supravieţuitori printre ruine după cutremurul de luni cu magnitudinea 5,6 produs în provincia Iava de Vest. 268 de persoane au murit şi cel puţin 150 sunt încă date dispărute, între care mulţi copii. Acolo o şcoală s-a prăbuşit. Preşedintele ţării a promis compensaţii în cursul unei vizite în zona cea mai afectată. 2.000 de locuinţe au fost avariate, iar 13.000 de oameni au ajuns în centre de evacuare.

Statele UE sunt nemulţumite de propunerea Comisiei privind plafonarea preţului gazelor la 275 de euro/MWh

Cele 27 de state membre ale UE şi-au exprimat miercuri dezacordul faţă de o propunere venită de la Executivul comunitar, privind plafonarea preţului gazelor la 275 de euro/MWh, un plan care a generat critici atât din partea susţinătorilor cât şi a oponenţilor unei astfel de măsuri, transmite Reuters.După mai multe luni de dispute, Comisia Europeană a propus marţi un mecanism pentru plafonarea preţului gazelor naturale, înaintea reuniunii de joi a miniştrilor europeni ai Energiei, la care vor fi discutate noi măsuri pentru contracararea crizei energetice înainte de venirea iernii.Plafonul avut în vedere de Executivul comunitar ar urma să intre automat în vigoare atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.Însă, propunerea Comisiei a fost ridiculizată de susţinătorii unei intervenţii decisive pe piaţă pentru a coborî preţurile la gaz, care în luna august au atins un nivel record, după ce Rusia a redus livrările spre UE.Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a spus că nivelul de preţ propus de Executivul comunitar este „foarte ridicat”, în timp ce un alt diplomat a arătat că „este un plafon care nu va acţiona ca un plafon”.În conformitate cu condiţiile pentru declanşarea plafonului propuse de Comisie, acesta nu ar fi intrat în vigoare la finele lunii august, când preţurile au atins un nivel record, ceea ce în opinia susţinătorilor unui plafon face inutil mecanismul propus de Comisie. 

Ministrul de externe slovac: Fularul lui Orban cu harta Ungariei Mari reprezintă vârful unui aisberg

Decizia premierului ungar, Viktor Orban, de a purta un fular cu imaginea Ungariei Mari trebuie percepută în contextul evenimentelor, a declarat miercuri ministrul de externe slovac, Rastislav Kacer, relatează TASR.Dacă cineva ar face asta din când în când, am putea să închidem galant ochii, cu un zâmbet. Dar noi percepem acest gest în contextul evenimentelor care au loc. Este vârful unui iceberg şi un moment în care trebuia să se ia poziţie, a declarat Kacer, adăugând că anumite simboluri pot fi percepute în mod diferit de persoane diferite. În aceeaşi ordine de idei, ministrul a subliniat şi reacţiile negative din partea altor ţări.Kacer a reacţionat marţi, pe contul său de Facebook, la gestul lui Orban de a purta acel fular. În postarea sa, ministrul a subliniat că maghiarii care trăiesc în Slovacia se simt acasă în această ţară şi că aparţin acestui loc ca orice alt cetăţean. Dar ceea ce nu-şi are locul în relaţiile noastre este iredentismul şi revizionismul. Am văzut unde au dus astfel de sentimente şi planuri în 1939 şi le putem vedea astăzi în Ucraina sub forma agresiunii Rusiei”, a scris Kacer.

Decizia lui Orban de a purta un fular reprezentând Ungaria Mare la un meci de fotbal recent a stârnit revoltă la nivel internaţional, iar ministerele de externe ceh şi român au calificat-o drept inacceptabilă. Alte câteva ţări, printre care Ucraina şi Croaţia, au reacţionat în mod similar, aminteşte TASR. În afară de Ungaria modernă, Ungaria Mare includea părţi din Serbia şi Ucraina, precum şi părţi din Slovacia, Austria, Croaţia şi România, membre ale UE.

Parlamentul European a fost ţinta unui atac cibernetic după un vot cu privire la Rusia 

 Site-ul Parlamentului European a fost miercuri ţinta unui atac cibernetic, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei. Atacul a avut loc la scurt timp după adoptarea unei rezoluţii ce califică Rusia drept „stat care sponsorizează al terorismul”, relatează AFP.Purtătorul de cuvânt Jaume Duch a evocat pe Twitter „un atac DDOS” (blocarea serviciului), care a paralizat „disponibilitatea site-ului web” al legislativului european. Echipele Parlamentului lucrează pentru a rezolva această problemă cât mai curând posibil”, a adăugat el.Reunit în plen la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie referitoare la ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Eurodeputaţii subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează ter orismul şi „recurge la mijloace teroriste”.

Ambasadorul rus la Chişinău, convocat la MAEIE după bombardamentele din

Citește mai multe!

Distribuie această știre prietenilor tăi

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Lasă un răspuns