3
0

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Copiați link-ul

Cum au murit sute de militari ruşi în atacurile lansate de ucraineni lângă Mariinka

icon.png
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on pinterest

Un batalion de ruşi mobilizaţi recent din regiunea Voronej a fost distrus în urma atacurilor lansate de armata ucraineană în apropierea satului Makiivka, din regiunea estică Lugansk – potrivit unei investigaţii făcute de „Verstka”, publicaţie independentă din Rusia. Sute de militari ruşi ar fi murit în atacul respectiv.

Soldatul rus Aleksei Agafonov, care a rămas în viață după atacurile armatei ucrainene, a precizat că peste 500 de militari din batalionul său au fost uciși. Potrivit acestuia, comandantul a promis inițial că îi va trimite în apropiere de Svatove, unde ar fi trebuit să se alăture „apărării teritoriale”, la 15 kilometri de linia frontului. Cu toate acestea, în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, întreg batalionul a fost adus pe linia de contact și i s-a ordonat „să sape (tranşee, n.r.) şi să țină linia de apărare”.

„Ne-au aruncat şi ne-au spus să săpăm, aveam trei lopeți per batalion, nu eram asiguraţi cu nimic. Am săpat cât am putut, iar dimineața au început bombardamentele – artilerie, lansatoare de rachete Grad, mortiere, drone… Am fost pur și simplu executaţi. Ofițerii au fugit imediat ce au început atacurile. În intervalele dintre bombardamente am încercat să săpăm, dar am fost găsiţi imediat de drone și pur și simplu am fost împușcați. Din 570 de persoane, întregi au mai rămas 29, iar 12 oameni au fost răniți. Restul – gata (nu mai sunt, n.r.)”, a povestit soldatul rus. Acesta a mai menționat că cel puțin încă un batalion a fost înfrânt în această zonă a regiunii Lugansk.

„La televizor se arată că totul este frumos, dar, de fapt, aici, în regiunea Lugansk, îi aruncă în faţă pe cei recent mobilizați. Iar când ne-am îndepărtat de acolo, pentru că ofițerii nu mai erau, ne întorceam şi vedeam doar militari înrolaţi pe bază de contract și voluntari care stăteau în linia a treia, în timp ce în linia întâi erau cei mobilizaţi recent” – a adăugat militarul rus. Informațiile despre numărul mare de invadatori ruşi morți în atacul ucrainenilor de la Mariinka sunt confirmate și de soțiile militarilor supraviețuitori.

„M-a sunat dimineața de pe telefonul altcuiva și mi-a spus ce s-a întâmplat – au fost lăsați să sape linia de apărare, au fost atacaţi cu obuze. Acum, le este frică să mai meargă undeva, chiar și la punctele de control le este frică să meargă. Conducerea i-a abandonat și ei nu știu ce să facă. Pur şi simplu cer ajutor”, a declarat Liudmila Cernîh, soția unui militar care a supravieţuit atacurilor lansate de Forțele Armate ale Ucrainei. Între timp, rudele celor mobilizați s-au adunat, sâmbătă, în apropiere de clădirea parchetului din Voronej, solicitând informații despre cei trimişi pe front.

Rușii, atacuri intense dar ineficiente în estul Ucrainei

Armata rusă organizează atacuri intense, dar deocamdată ineficiente, în estul Ucrainei, folosind soldații proaspăt recrutați, spun oficialii ucraineni și analiștii occidentali.

Noii recruți au fost trimiși pe linia frontului în încercarea de a opri recentele progrese ucrainene și în același timp de a reconstrui forțele terestre decimate în cele opt luni de război.

Analiștii militari au prevăzut această mișcare, după campania haotică de recrutare din septembrie-octombrie, și au avertizat că ea va avea drept rezultat o creștere a numărului de victime.

Generalul Valeri Zalujnîi, comandantul armatei ucrainene, a declarat joi că forțele rusești au triplat intensitatea atacurilor de-a lungul unor zone ale frontului. El nu a precizat când au avut loc atacurile sau unde anume.

Forțele rusești organizează până la 80 de atacuri pe zi, spus generalul Zalujnîi, în declarația care a descris o conversație telefonică cu generalul american Christopher G. Cavoli, comandantul suprem aliat în Europa.

„Am discutat despre situația de pe front”, a scris Zalujnîi. Forțele ucrainene, a spus el, resping atacurile, „mulțumită curajului și abilităților luptătorilor noștri”.

O evaluare a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank cu sediul la Washington, a observat, de asemenea, că sporirea numărului de trupe în regiunea Donbas, în estul Ucrainei, nu i-a permis Rusiei să câștige noi teritorii.

În căutarea unui progres rapid, a spus analiza, armata rusă „a irosit rezerva proaspătă de personal mobilizat pentru unele câștiguri marginale”, atacând înainte de a desfășura suficienți soldați pentru a-și asigura succesul.

Atacurile, au precizat analiștii ISW, au

Citește mai multe!

Distribuie această știre prietenilor tăi

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Lasă un răspuns