Argentina a învins fără drept de apel Croația, scor 3-0, în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar și s-a calificat în finala de duminică, unde va întâlni învingătoarea dintre Franța și Maroc. Golurile sud-americanilor au fost marcate de Leo Messi și Julian Alvarez.
Lionel Messi a reușit un meci de excepție, cu gol și pasă de gol, iar Julian Alvarez a reușit dubla.
Cu golul din această seară, Messi a devenit cel mai bun marcator al naționalei Argentinei de la Campionatul Mondial.
Starul în vârstă de 35 de ani a reușit cel de-al unsprezecelea gol la un turneu final mondial, devansându-l în fruntea clasamentului pe Gabriel Batistuta.
„Pumele” vor juca pentru a șasea oară în ultimul act al unei Cupe Mondiale de fotbal. Argentina se va duela pentru trofeu cu învingătoarea partidei de miercuri (ora 21:00) dintre Maroc și Franța.
Marea finală va avea loc duminică, 18 decembrie, de la ora 17:00, în timp ce Croația va juca finala mică cu învinsa din cea de-a doua semifinală.
În sferturile de finală, Argentina a eliminat reprezentativa Olandei, la loviturile de departajare, du