Premierul britanic Boris Johnson, vizită surpriză la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei și la șase luni de la începutul invaziei ruse

Premierul britanic Boris Johnson, vizită surpriză la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei și la șase luni de la începutul invaziei ruse

Muzica sufletului tau

Premierul britanic în exercițiu Boris Johnson s-a întâlnit miercuri, la Kiev, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în ziua în care s-au împlinit șase luni de la startul invaziei ruse.

Vizita de miercuri este cea de-a treia efectuată de liderul britanic în Ucraina de la începutul războiului. Astfel, premierul britanic a vizitat Kievul la sfârșitul lunii aprilie, apoi a revenit într-o a doua vizită-surpriză în iunie.

Ieri, 24 august, s-au împlinit 31 de ani de când Ucraina a votat pentru independența față de Uniunea Sovietică. Este, de asemenea, aniversarea a șase luni de la invazia Rusiei.

Johnson a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai Ucrainei în timp ce Kievul încearcă să se apere împotriva asaltului neprovocat al Rusiei, iar călătoria de miercuri a fost a treia sa vizită în capitala ucraineană de la începutul războiului, la sfârșitul lunii februarie.

Muzica sufletului tau Boris Johnson, printre primii lideri care au vizitat capitala Ucrainei

El a devenit unul dintre primii lideri străini care au făcut o călătorie în capitala ucraineană la sfârșitul lunii aprilie, apoi a revenit într-o altă vizită surpriză în iunie.

Volodimir Zelenski a scris pe rețelele de socializare: „Sunt bucuros să îl întâmpin de Ziua Independenței pe Boris Johnson, un mare prieten al Ucrainei. Boris, îți mulțumesc pentru sprijinul fără compromisuri acordat țării noastre din primele zile ale agresiunii ruse, pentru apărarea cu fermitate a intereselor Ucrainei pe arena internațională! Ucraina este norocoasă să

Citeste mai multe

Știri similare